Peste 53.000 de angajati din administratia locala vor fi disponibilizati, potrivit unei ordonante de urgenta adoptate miercuri de Guvern, informeaza Agerpres. Executivul a mai adoptat si ordonanta de urgenta privind instituirea impozitului suplimentar pentru cei care detin mai multe locuinte cu pana la 300%, precum si o ordonanta de urgenta privind dublarea impozitului la autoturismele cu o capacitate cilindrica mai mare de 2.000 cmc, a anuntat primul ministru Emil Boc, la finalul sedintei de guvern de miercuri. Premierul a prezentat si situatia din zonele inundate si a declarat ca se vor acorda ajutoare de inmormantare in valoare de 5.000 de lei pentru familiile in care s-au inregistrat decese in urma inundatiilor. 
In 40 de zile de la publicarea actului normativ in Monitorul Oficial, primarii vor fi obligati sa prezinte prefectilor organigrame noi, urmand ca apoi sa se demareze procedurile legale de disponibilizare a salariatilor incadrati cu depasirea limitelor stabilite de Guvern, a precizat ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga.
"In urma calculelor facute, si avem analiza facuta pe fiecare unitate administrativ-teritoriala din Romania, numarul de posturi peste normativ este de 53.432, din care numar de posturi peste normativul de baza - deci personal de disponibilizat pentru respectarea normativului va fi 38.666, numarul de posturi peste normativ la evidenta persoanelor - 4.070, numar de posturi peste normativ la Politia Comunitara - 10.696", a detaliat Blaga.
In proiectul de OUG initiat de MAI pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, precum si pentru adoptarea unor masuri financiare, se arata ca "pentru reducerea cheltuielilor de personal si incadrarea acestora in numarul maxim de personal (...), respectiv in nivelul maxim de cheltuieli de personal stabilit (...), ordonatorii de credite (...) reduc numarul de posturi finantate si, respectiv, disponibilizeaza, in conditiile legii, personalul aferent", relateaza sursa citata.
Potrivit anexei la proiectul de OUG, primaria unei comune cu mai putin de 1.500 de locuitori poate avea maximum 19 angajati, iar cea a unei comune de 20.000 de locuitori, maximum 76 de salariati. In cazul oraselor cu pana la 3.000 de locuitori, primaria poate avea cel mult 42 de angajati, in timp ce in cazul unui oras cu pana la 50.000 de locuitori, primaria poate avea maximum 260 de salariati.
De asemenea, municipiile cu pana la 20.000 de locuitori pot avea maximum 199 de angajati in primarie, iar primariile municipiilor cu pana la 400.000 de locuitori vor putea avea cel mult 1.600 de salariati.
Totodata, consiliile judetene ale judetelor cu mai putin de 500.000 de locuitori vor putea sa aiba incadrati maximum 595 de angajati, iar in cazul judetelor cu peste 500.000 de locuitori consiliile vor putea avea pana la 1.000 de salariati.
Limitarile de personal nu cuprind si salariatii din serviciile de invatamant, sanatate, asigurari si asistenta sociala.

0 comentarii:
Post a Comment